Trist, spasit si aproape de finalul neinceputei sale cariere de antrenor, "regele" Hagi iese din scena. Coroana pe care, intr-adevar, nimeni nu poate sa i-o ia, de-abia daca i se mai intuieste de sub startul gros de minciuna, ocara si umilinta aruncate in capul sau, de sub obida stransa in ultimele luni. Sceptrul i s-a transformat intr-un amarat baston de orb cu care "regele" incearca, in zadar pare, sa gaseasca poteca ingusta dintre gloria trecuta, ambitiile actuale si orgoliul sau mare. Gandindu-se poate ca "acum sau niciodata!", Hagi, asemenea eroului bun urmarit de zmeu, si-a scos din san orgoliul si mandria si le-a aruncat in urma sa, sperand ca devorarea lor sa-l intarzie pe capcaun macar pana echipa va face oarece branza sau macar putina urda prin Liga Campionilor. Acest lucru, spera el, plus simpatia publicului ii vor spala putin imaginea si il vor reabilita chiar si in proprii-i sai ochi. Caci nu imi inchipui ca Hagi a acceptat toate mizeriile lui Becali din ultima vreme fara sa-si calce pe mandrie, fara sa-i fie un pic jena atunci cand se priveste in oglinda.
Nu a fost sa fie asa. Si nici nu avea cum sa fie, chiar daca echipa avea un traseu mai de Doamne-ajuta in Liga. Si de acest lucru trebuia sa-si dea seama Hagi inca de la inceput. Nu intri in cotetul porcului sperand vreodata sa mananci mai mult rahat decat el. Iar daca, totusi, il intreci, nu vei putea niciodata sa te mandresti cu asta. Prietenul sau, Gica Popescu, a inteles acest lucru. Probabil ca i l-a spus si lui Hagi, dar degeaba. De unde se vede ca, la fel ca si talentul, nici inteligenta nu este molipsitoare. In plus, suportand ceea ce a suportat, nu cred ca antrenorul Hagi a crescut in ochii jucatorilor pe care ii antrena, ci dipotriva. Iar decaderea in ochii jucatorilor, cum s-a vazut si in cazul lui Rednic, este mortala pentru un antrenor.
Intr-un fel, destinul sau se aseamana cu acela al regicidului Gigi Becali. Amandurora, Dumnezeu le-a dat mai mult decat pot sa duca, mai mult decat pot suporta fara ca ratiunea sa le fie intunecata. Lui Hagi i-a dat glorie, iar lui Becali bani si putere. Atat de mult le-a dat, incat, ajungand prea aproape unul de celalalt, isi faceau umbra unul altuia, se eclipsau reciproc. Cel putin, in goana lor dupa succese si dupa prima pagina, asa cred ca au interpretat, fiecare din ei, situatia. Iar cel mai obisnuit cu lumina reflectoarelor, cel mai obisnuit cu aparitiile indecent de dese in massmedia, ciobanul Becali, nu a putut sa reziste mult fara sa profite de posibilitatea unui festin mediatic, posibilitate data de devorarea in direct si la ore de maxima audienta a unui "rege". Pe cadavrul lui Hagi, Becali s-a mai apropiat un pic de lumina care, intr-un final, il va arde, care-l va distruge.
Poate ca acuma vede si intelege Hagi cam ce i-a facut el lui Victor Piturca, atunci cand l-a alungat practic de la nationala. Privit din aceasta perspectiva, Hagi nu mai pare o victima, ci doar tinta unei justitii imanente, care parca se incapataneaza in a nu lasa nepedepsite marile nedreptati.
Cred totusi ca, dupa o perioada de "autosuspendare"(ca tot se poarta termenul) si de introspectie, regele Hagi are toate sansele si tot dreptul la o restauratie. Despre el, deci, putem spune "Regele a murit, traiasca regele!"
Cat despre celalalt personaj, care, in schizofrenia lui, isi face palate si se autocompara cu regi si domnitori, lui si celor care il sustin nu pot decat sa le spun "Regele e gol!"
