Democratia, in ceata

Dezamagitoare a fost prezenta la vot la referendumul pentru vot uninominal. Si nici cea de la Europarlamentare nu a fost decat cu putin mai mare. In general, romanii par a se fi saturat de democratie din moment ce nu participa la una dintre manifestarile cele mai vizibile ale ei - votul.

Eu cred ca o fi stampila vizibila si buletinul de vot palpabil, insa ceea ce pare a-i indeparta pe romani de cabinele de vot este ceea ce este in spatele alegerilor, mecanismele complicate, ceata institutionala pe care votul pare a le legifera, a le naste chiar. Degeaba ne comparam noi cu "media europeana" atunci cand vorbim despre prezenta la vot, daca nu ne comparam si in ceea ce priveste nivelul de intelegere a mecanismului democratic, a institutiilor statului de drept sau a subiectului supus votului. Si nici nu ne vom putea compara prea curand la aceste capitole pentru ca experienta noastra privind democratia este ca si inexistenta din moment ce majoritatea electoratului si-a trait cea mai mare parte din viata in comunism iar experienta noastra istorica, in general, nu ne recomanda nici ea ca mari campioni intr-ale democratiei.

Legile, institutiile statului si functionarea acestora ar trebui sa tina cont de nivelul general de cultura politica, civica si sociala a cetatenilor - in cazul nostru ar trebui mult simplificate. Un sistem de legi in permanenta schimbare ca al nostru si prea complicat chiar si pentru specialisti genereaza o functionare a institutiilor total aleatoare, lipsita de orice logica, in care se gasesc usor cate zece argumente legale si pentru a aproba, si pentru a respinge o cerere a cetateanului. Este astfel imposibil ca legi stabile si bune sa genereze, in timp, traditii si automatisme de comportament in randul populatiei. In aceste conditii, sa nu ne mire, deci, lipsa de participare a cetatenilor la procese democratice al caror rezultat ramane permanent in ceata, le scapa. Mai mult chiar, cetatenii refuza sa aiba de-a face cu institutiile si serviciile statului a carui functionare nu o inteleg, iar coruptia, cel putin cea mica si foarte raspandita, la nivelul functionarilor sau a politiei, nu este altceva decat expresia practica a evitarii acestui contact cu statul.

In aceasta capcana a suprasolicitarii puterii de intelegere a electoratului a cazut si presedintele Basescu atunci cand a convocat referendumul la aceeasi data cu alegerile pentru Parlamentul European. Peste problematica destul de complicata a functionarii institutiilor europene(pe care chiar cei de pe liste s-a dovedit ca nu o cunosc) s-a suprapus cea a votului uninominal, complicata si aceasta de existenta proiectului guvernamental trecut deja prin Parlament. Rezultatul este sau va fi ca, in ciuda procentului covarsitor de DA rezultat la referendum, frustrarea electoratului va creste pentru ca nu se va face ceea ce s-a votat.

Si nu putem reprosa populatiei acest esec, neparticiparea la un sistem care pare mai mult sa ii respinga decat sa-i doreasca, la un sistem care nu se vrea inteles, care exista pentru sine, nu pentru oameni, la un sistem care ii trateaza de sus, cu o superioritate agasanta.

Italia neprihanita

Am cateva cunostinte care muncesc la negru in Italia. O fac de multi ani. Cativa locuiesc intr-o colonie de rulote langa Torino. Zilnic, politistii ii supravegheaza, pozeaza si filmeaza din masinile politiei. Toata lumea stie ca muncesc la negru iar unii fura de ici de colo si, cu toate astea, ani de zile, autoritatile nu au luat nici o masura. Le convine munca la negru.

Le convine pentru ca daca, spre exemplu, un italian fabrica 10 farfurii pe zi si inca doi imigranti fac alte 20, statisticile vor retine ca italianul a facut 30 de farfurii pe zi. Si asta pentru ca cei care muncesc la negru nu exista pentru statistici, nu exista pentru asigurarile sociale, nu exista. Punct. Ei exista doar cand niste Vadimi si Markobeli italieni trebuie sa castige voturi, ei exista doar cand este nevoie de acari Paun, ei exista doar cand stirile despre ei fac audienta sau vand editii de ziare.

Atunci vezi manifestatii mari impotriva imigrantilor, impotriva celor care le schimba pemparsii octogenarilor lor. Totusi, acestea nu sunt cele mai mari manifestatii ale italienilor. Nu. Cele mai mari demonstratii de strada, cu steaguri rosii si lozinci de stanga si extrema stanga, le vezi atunci cand vreun guvern mai curajos incearca sa reformeze sistemul de asigurari sociale, de sanatate sau legislatia muncii, atunci cand, cu alte cuvinte, incearca sa-i puna pe italieni sa munceasca mai mult. Cum acestia refuza cu incapatanare, guvernele sunt obligate sa incurajeze munca la negru, sa-i cheme, incurajeze si puna pe altii sa munceasca pentru "vitejii" italieni.

Fara indoiala ca acest lucru duce, vrand-nevrand, si la cresterea infractionalitatii. Acesta este, si trebuie sa fie, un risc asumat atunci cand ii chemi pe altii sa faca muncile pe care tu insuti refuzi sa le faci. Si nu pentru ca ai fi supracalificat pentru asta. Insa aceasta nu inseamna ca acesti imigranti trebuie tratati, in relatia lor cu legea, altfel decat ceilalti oameni, adica individual - fiecare plateste pentru ceea ce face.

Imi amintesc ca nu cu mult timp in urma televiziunile aratau muntii de reziduuri menajere de la marginea Neapolelui pe care italienii nu erau in stare sa si le stranga si cautau cu disperare debusee in Europa pentru gunoaiele lor. Tot acest circ mediatic cu romanii prezentati ca inventatorii faradelegii in Italia de catre nepoata lui Mussolini mi se pare ca o perdea de fum inaltata pentru a nu se vedea gunoaiele de la marginea Italiei.