sâmbătă, 9 iunie 2007

Sa traiti bine!

Am fost foarte surprins de afirmatiile presedintelui Basescu cum ca celebra sa lozinca electorala "Sa traiti bine!" nu a fost decat un simplu salut si nimic altceva. Ca presa si electoratul s-au grabit sa-i dea sensuri apropiate de cel propriu, lucru care ar fi dus la un orizont de asteptare mult prea mare si, oricum, indepartat de ceea ce dansul voia sa ne spuna - un simplu salut.

Amestecul lucrurilor serioase cu derizoriul si bascalia ieftina, a lui cu Gigi Becali si Vadim cu rugaciunile catre Dumnezeu, a interesului national cu cel de partid sau de grup sunt lucruri specifice intregii clase politice, nu doar domnului Traian Basescu. El doar o face cel mai bine. Lui doar ii reuseste cel mai des.

M-am gandit ce ar implica pentru un popor sa traiasca bine si cred ca lucrurile esentiale ar fi:

  • Sa-i fie asigurata ziua de maine. Sa existe acea bunastare generala care sa-i permita fiecarui membru responsabil al societatii, cel care are chef de munca si respect pentru legi, sa traiasca decent.

  • O justitie dreapta si corecta, aplicabila tuturor, care sa asigure acea egalitate de sanse cu care democratiile se lauda. Se subintelege ca noi insine trebuie sa devenim mai corecti unii fata de altii si sa intelegem ca respectul fata de lege inseamna, de fapt, respectul fata de concetatenii nostri.

  • Un invatamant performant care sa nu se laude doar cu celebrii nostri olimpici (in pregatirea carora sistemul nu are, practic, nici un merit), ci cu meseriasii pe care ii scoate, cu atitudinea fata de munca a absolventului roman de liceu sau de facultate, cu o structura moderna a meseriilor si specializarilor, in pas cu evolutia economica prezenta si viitoare, nationala dar si europeana.

  • O religie vie si o cultura libera, una radacina iar cealalta coroana spiritualitatii nationale. Iar la umbra ei, cat mai mare, sa se regaseasca nu numai romanii, asa incat nimeni sa nu poata spune ca am facut umbra Pamantului degeaba.

  • Daca nu fiecare in parte, macar toti la un loc, sa dispunem de un anume surplus de bunuri si/sau servicii care sa ne permita sa cumparam din afara tarii cele trebuincioase. Desigur ca invatamantul performant de care vorbeam mai sus, sau cultura, ne vor permite sa inglobam cat mai multa inteligenta si mai putina materie in ceea ce avem de oferit altora.

  • O politica de aparare,securitate si de aliante inteligenta si inteleapta care sa apere si sa conserve valorile mai sus enuntate, care sa tina dusmanii departe, fara a-i ofensa inutil, si aliatii aproape, fara a ne umili pentru aceasta.

La acestea si la multe altele s-a angajat presedintele in campania electorala, cel putin in viziunea mea si a altora ca mine. Din pacate nu si in viziunea lui. El doar era in trecere si ne saluta. Pacat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu