Un posibil scenariu

Acum multi ani am vazut la TV o persoana care reusea sa memoreze foarte multe cuvinte pentru a le reproduce apoi in ordinea in care i-au fost prezentate. La sfarsitul showului acea persoana a dezvaluit si tehnica prin care reusea acest lucru: pe masura ce publicul ii prezenta cuvintele spre memorare, el le incadra intr-un mic scenariu adhoc in care cuvintele capatau un sens, o logica. Apoi, el nu avea decat sa urmareasca acel scenariu si sa repete cu voce tare cuvintele care  devenisera obiecte, sentimente sau actiuni in micul sau scenariu.
Asa am incercat si eu sa rememorez evenimentele politice majore din ultimele luni ale acestui scandal fara de sfarsit si sa le incadrez intr-un scenariu aparent logic care sa aiba explicatii la evenimente aproape inexplicabile la momentul desfasurarii lor (ex. afirmatiile lui Base, la trei luni de la intamplare, cum ca i-ar fi oferit lui Ponta guvernarea si acesta a refuzat-o).

Sa o luam cu  inceputul. Si anume cu acceptarea ideii ca detinerea controlului orientarii strategice a Romaniei este sau poate fi o problema sau o oportunitate, atunci cand se poate realiza, pentru diferite forte, atat interne, cat si externe.

Din exterior, pot fi interesati de detinerea acestui control sau de influentarea lui in ceea ce le priveste interesele cei care o fac acuma (UE-aripa-Germana, SUA, Israel) sau, dimpotriva, dusmanii sau adversarii acestora (Rusia, UE-aripa_Franceza, diverse tari arabe) sau chiar grupari mafiote particulare cu forta financiara si de influenta comparabile cu ale unui stat slab cum este inca tara noastra.
Din interior, sunt cei cu nostalgii comuniste si izolationiste, cei care au furat si vor sa scape sau cei care vor sa fure si nu pot. Interesele celor din interior si din exterior care vor sa rastoarne status quo-ul se pot foarte bine corela, armoniza si sprijini reciproc. Si asa s-a si intamplat, dupa parerea mea.

Cei din interior au profitat de criza economica si de slabiciunile guvernului Boc (pe care, se vede acum, mai rau decat sa-l injuri este sa-l regreti) pentru a trece sub o perfuzie cu ura si fanatism o parte importanta a populatiei, ajutati fiind de un imperiu media (si, credeti-ma, greu pot face disctinctia intre sensul propriu si figurat al cuvantului "imperiu" din aceasta sintagma).
Asa ca, impreuna, cei din afara si cei dinauntru au facut doua planuri de a-l da jos pe Base, cheia de bolta a curentului reformator si proeuropean dar, prin impopularitatea sa, si punctul vulnerabil al proeuropenilor.

Planul A: exersat in iarna, consta (asa cum spunea Crin Antonescu zilele trecute) in puternice miscari de strada in toamna. Planul, dupa parerea mea, ar fi mers la sigur. Tot ce-ar fi trebuit sa faca pucistii era sa stea linistiti, sa injecteze ura in venele populatiei si sa exgereze greselile de guvernare. Apoi, cand momentul era copt, cu ajutorul maselor de manevra al rezervistilor pensionari, a revolutionarilor si a celor care isi vand prezenta la astfel de evenimente sa incerce (si sigur ar fi reusit) declansarea unor miscari de masa in Bucuresti, la inceput, si in tara in final. Base catre Cristoiu: "stiam de plan, dar ce puteam sa le fac?". Si, intr-adevar, in eventualitatea acestui plan, nu era nimic de facut.

Planul B: preluarea puterii si declansarea puciului parlamentar (plan in desfasurarea acum).

Basescu si cei din jurul sau au aflat de planurile pucistilor (Base:"Serviciile nu au tradat"). Planul A era mortal pentru ei (si pentru noi, dealtfel), caci nu ar fi putut fi contracarat deloc (imaginati-vi-l pe Base in fata multimilor de rezervisti sau antenisti incercand sa-i linisteasca sau pe comisarii europeni negand dreptul populatiei la a-si manifesta nemultumirea fata de masurile de austeritate), asa ca au incercat sa-i atraga pe pucisti intr-o cursa determinandu-i sa treaca la Planul B, plan in care Base avea multi asi de jucat, printre care sprijinul SUA si UE-aripa-Germana (inclusiv controlul robinetului cu bani din care se platesc pensiile) plus prostia pucistilor care, pe langa faptele din dosarele penale pe rol, aveau sa incalce si multe alte legi cu ocazia desfasurarii evenimentelor, ceea ce, cercetate de parchet, ar fi decredibilizat puciul si pe pucisti (vezi stenogramele convorbirilor lui Rus si Dobre).

Pentru a-i determina pe pucisti sa treaca la Planul B trebuia ca acestia sa aiba puterea. Si nu a fost simplu sa-i determine sa vina la guvernare cu doar cateva luni inainte de alegerile din toamna unde ar fi luat un confortabil 60%. Caci asta ar fi fost foarte riscant pentru ei din punct de vedere electoral (Iliescu, edec batran, chiar i-a avertizat sa nu preia guvernarea si sa sustina un guvern de tehnocrati pana la alegeri). Aici a intervenit un intreg scenariu de persuasiune a USL (Base: "i-am dat domnului Ponta guvernarea dar a refuzat-o. Se vede treaba ca USL nu are solutii. Daca le e frica sa nu mai critice, etc") pentru a trezi in randurile tineretului pucist orgoliul. Apoi, cu toate ca Ponta ar fi luat guvernarea, nu prea avea majoritate. Tot Basescu i-a dat parlementari (UNPR + uscaturi de la PDL) sa-si faca majoritate. Sunt la UNPR oameni care stiu bine politica, oameni reformisti cu toate astea NICI UNUL nu a marait cand s-a schimbat barca PDL cu cea a PSD. Au fost, desigur, tradatori cu vocatie printre ei, insa nici cei care nu sunt astfel nu au marait defel, semn ca stiau bine ce au de facut, care le este misiunea.

In fine, Ponta a acceptat guvernarea, insa trebuia sa marseze si la suspendarea lui Base, lucru care nu-i convenea prea bine. Cu el primministru si Antonescu stand pe bara (fara nicio functie oficiala) nici ca se putea situatie mai favorabila pentru Victor Ponta. Imi amintesc ca, chiar la depunerea juramantului lui Ponta, Base a vorbit de cei 322, aluzie la suspendarea din 2007. Aproape o luna de la instalarea lui Ponta, Base a tacut chitic, mimand slabiciunea si frica, insa Ponta nu si nu. Si daca Ponta parea ca se codeste sa inceapa suspendarea, Base l-a ajutat un pic sa se decida cu scandalul plagiatului.

Si asa s-a declansat nebunia, o nebunie cu mari sanse de a se ineca cu propriul scuipat, o nebunie mai mica (vorba lui Crin Antonescu) decat ce ne-ar fi asteptat in toamna, cu miscarile de strada, miscari, la limita, riscante pentru ambele parti, caci multimea poti sa o starnesti cu un post TV, insa nu o poti opri la comanda cu nimic altceva decat cu sange (cam de aia a murit Ceausescu).