Atunci cand s-a propus si votat initial legea care prevedea marirea salariilor profesorilor cu 50% s-au intalnit, din pacate, multe dintre defectele fundamentale ale poporului roman, defecte care au fost la locul si la momentul potrivit pentru a se intalni cu dezastrul.
A fost mai intai inconstienta unei categorii profesionale - profesorii - de la care, pe masura lefii cerute, asteptarile sunt mai mari, de a-si vinde voturile si de a privi o campanie electorala numai si numai ca pe un bun moment de renegociere a salariilor, aruncand astfel in derizoriu o manifestare fundamentala a democratiei, deturnand de la rosturile lor ocazia si cadrul de a discuta despre viitorul Romaniei, despre diferite viziuni asupra acestui viitor, despre caile de a aduce prosperitatea mai aproape de noi, de noi toti, nu doar mai aproape de aceia care prin alegator inteleg zaraf de voturi.
A fost apoi dragostea severineana de ciolan, inconstienta parlamentarilor educati de profesorii-zarafi, parlamentari care, dupa ce au fost un mandat lung cat anii de liceu doar cu ochii dupa furat, copiind (la fel ca in liceu) unul de la celalalt metodele de furt, s-au trezit la finalul celor patru ani ca nu au nimic bun de prezentat comisiei de examinare (electoratul) si, la fel ca la finalul liceului, s-au gandit sa-si cumpere notele de trecere a bacalaureatului si de realegere (voturile, in cazul de fata) dand spaga la profesori, cei mai numerosi bugetari, cele mai numeroase voturi, nu? Gand la gand cu bucurie. Si asa s-a nascut legea de marire a salariilor profesorilor cu 50%, lege votata la foc automat de catre toti demagogii din Parlament, indiferent de culoarea politica in care cioara din ei s-a vopsit in papagal. Fara a prevedea in acea lege, asa cum prevede Constitutia, si sursa de finantare a acestei cresteri nefiresti, mult peste nivelul general de crestere a economiei romanesti.
Si, iata, manifestarea unui alt defect national ne pandeste de dupa colt: acela de a nu invata nimic din greselile trecutului, chiar daca traim inca efectele acelor greseli. Caci, nu-i asa, vestita noastra opozitie va sari pe toate posturile de televiziune promitand, ghiciti ce?, ca ea va da acele mariri de 50% profesorilor cu toate ca este sigur ca acei bani nu exista, cu toate ca este la fel de sigur ca, dandu-i, vom compromite pe termen lung iesirea tarii din recesiune si din criza. Si va vorbi opozitia in fata unor profesori care nici acuma nu au invatat ca salarii mai mari si mai sigure nu se obtin din comertul cu voturi.
Cum stabilim in mod obiectiv cati bani ar merita, in medie, unprofesor? In antichitate, se spune, masura muncii unui profesor era castigul elevului sau, iar mie mi se pare corecta aceasta abordare, dat fiind ca principalul scop al educatiei ar trebui sa fie pregatirea elevilor pentru viata reala. Din acest punct de vedere, salariul mediu net pe economie (deci castigul mediu al elevilor profesorilor despre care vorbim) a fost, in 2010, undeva pe la 1400 RON.
Eu sunt de acord ca elevii profesorilor germani castiga mult mai bine, de unde si cistigul mult mai mare al dascalilor germani fata de cei romani. De aici si legatura, care poate unora le pare noua si, daca este asa, este doar vina profesorilor lor, dintre munca, rezultatele muncii si venit. De aici si ideea de a stabili mai intai niste criterii de performanta pentru profesori si mai apoi de a discuta despre cresteri salariale, insa diferentiate, nu la pausal, etc.
Altfel, discutam despre o categorie profesionala, profesorii, care presteaza o munca (si o munca importanta) dar fara nicio raspundere pentru calitatea muncii prestate si nici un criteriu de evaluare a muncii si care, fiind multi, deci avand voturi multe, isi vand voturile cui da mai mult [din gura].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu