Poate ca multa lume s-a saturat de politica, insa eu dintotdeauna am crezut ca rolul politicii si al oamenilor politici este acela de a construi un baraj, un fel de lac de acumulare a energiilor creatoare ale unui popor, ale unei natiuni, de a nu le lasa sa se piarda si sa se iroseasca in mici torente si pârâiase care sunt predestinate disparitiei cu mult inainte de a-si atinge scopul, de a-si implini menirea. Apoi, aceste energii trebuie puse la lucru spre binele si mai buna pozitionare a natiunii in marea cursa de maraton la care participa toate neamurile lumii.
Este posibil ca acelasi punct de vedere sa-l gasiti si la marea majoritate a oamenilor nostri politici. Ei au, spre deosebire de noi, si sansa, privilegiul chiar, de a pune in practica acest crez. Asta daca ar fi cu adevarat responsabili, daca ei insisi ar crede macar jumatate din vorbele frumoase pe care le rostesc la tribuna Parlamentului, in tolcsouri sau in fata alegatorilor, in campaniile electorale. Poate ca acesta este tot farmecul acestor campanii electorale: se fac proiecte marete, ni se arata poze cu viitorul de aur prezis de poet, se construiesc Romanii, una mai frumoasa ca cealalta. Este, poate, singura imprejurare cand Romania liberala este la fel de frumoasa ca cea democrata sau cea pesedista, cand putem intui prin ceata vorbelor silueta autenticului interes national.
Apoi, apele barajului national se tulbura, mastile se dau jos si, in spatele lor, vedem figurile veroase, pline de bube in cap, ale pescuitorilor in apele tulburi si in numele interesului national. Sunt aceeasi politicieni, dar fara machiajul tolcsourilor, fara discursurile mieroase scrise de profesionistii minciunii, angajati pe bani grei sa manipuleze electoratul. Romaniile lor raman la fel, dar la fel de urâte si slabe de asta data, caricaturi din unghiuri diferite ale aceleiasi Fefelegi a Europei care este România reala. Cu samarele pline cu spagi si comisione, cu palinca si caltabosi, cu TVA returnat si impozite neplatite, cu fabrici si case luate pe gratis, Fefeleaga, costeliva si resemnata, urca muntele spre vilele si cabanele LOR. Tace si îi este rusine, parca, de tacerea noastra complice cu demagogia si nesimtirea LOR. Ii este frica si se roaga la Dumnezeu s-o tina asa cum este pentru ca stie ca asteptam ca lasii sa nu mai poata, sa cada sleita de puteri, pentru ca ei sa ne-o arunce noua. Sa ne incaieram, apoi, ca hienele de la stârvul ei, iar invingatorul, cel mai verde si patriot român, care a mâncat salam cu soia si care nu si-a vândut tara, sa-i puna pielea pe bat - versiunea capitalista a lui "ultimul stinge lumina".
Va urez un somn placut si in continuare! Sa visati ca traiti bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu