Fiecare dintre noi ne putem vinde parul, ochii, rinichii sau un plaman. Ne apartin si facem ce vrem cu ele. Putem scrie o carte, picta un tablou sau inregistra un cantec si sa le vindem sau daruim cui vrem noi pentru ca ne apartin. Insa nu la fel stau lucrurile si cu talentul de a scrie, cu darul de a picta sau cu harul de a canta.
Aceste calitati deosebite nu le putem vinde, nu le putem darui, nu le putem instraina. Si asta pentru simplul motiv ca nu ne apartin. Nu ne-au fost date noua pentru a le instraina, pentru a le comercializa, ci pentru a le cultiva, a le slefui, a le folosi pentru a aduce bucurie semenilor nostri. De aceea Dumnezeu ni le-a daruit. Si, dupa cum cei care nu fac astfel comit o mare greseala, cei care o fac, cei care inteleg sa inmulteasca darul divin primit sunt rasplatiti pe masura atotputerniciei Celui de Sus.
Iar Costel Busuioc a inteles acest lucru. A inteles ca trebuie sa-si cultive darurile pe care Dumnezeu i le-a dat la nastere. A inteles sa faca zidarie pentru a-si castiga existenta si pentru a-si construi visul caramida cu caramida, insa a refuzat sa cante manele batandu-si joc de harul divin. Iar Dumnezeu l-a vazut si l-a rasplatit cum numai El stie sa o faca. Sa luam, dar, aminte la aceasta si sa le vorbim copiilor nostri macar cinci minute despre eveniment, despre modelul de viata care poate fi Costel Busuioc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu